Louis Lozano și Eric Mitchell se aflau în patrulare când magazinul universal Macy's a fost jefuit. Incidentul s-a petrecut pe 15 aprilie 2017.
Povestea celor doi a ieșit la iveală recent, după ce au fost făcute publice documentele instanței care a judecat cazul.
Un alt ofițer, căpitanul Davenport, a auzit și el apelul cu privire la jaful care avea loc din apropiere. Polițistul s-a îndreptat către locul cu pricina și a putut vedea și o altă mașină de poliție parcată pe o alee din apropiere, arată documentele instanței.
Ofițerii din respectivul autoturism nu au răspuns la apel, așa că Davenport a făcut-o el însuși. Între timp, cealaltă mașină de poliție a dat înapoi pe alee și a părăsit zona.
Cei doi polițiști i-au spus mai târziu unui sergent, care încercase să-i contacteze pentru a le oferi o ajutor, că nu au auzit stația. În urma unei investigații, a ieșit la iveală cu totul altceva.
Imaginile camerei plasate în mașină au arătat că au discutat despre apel și au decis să nu răspundă. În schimb, cinci minute mai târziu, au putut fi auziți vorbind despre prinderea Pokémonului.
Mai mult decât atât, cei doi au mers să captureze respectivele ”creaturi” cu mașina de serviciu. ”Ofițerul Mitchell l-a alertat pe Lozano că Snorlax... tocmai a apărut la intersecția 46th și Leimert”, se arată în documentele instanței, scrie BBC.
Cei doi plecat în acea direcție pentru a prinde Pokémonul. Ulterior, au vorbit despre reușita avută și despre cât de grea a fost bătălia cu Togetic - un alt Pokémon.
Consiliul de administrație pentru abateri i-a găsit pe cei doi vinovați pentru că nu au intervenit la un jaf, pentru fals în declarații, pentru că nu au răspuns când au fost contactați prin stație și pentru că au jucat Pokémon Go la datorie. Ambii au fost concediați.
Reprezentanții lor au susținut că sistemul din mașină nu ar fi trebuit să fie folosit pentru a înregistra conversații private, iar respectivele înregistrări nu ar fi trebuit folosite ca dovezi. Acest lucru a fost respins de judecători, la fel și procesul intentat de foștii polițiști.
”Petiționarii au recunoscut că și-au părăsit zona alocată în căutarea lui Snorlax, dar au insistat că au făcut acest lucru ”atât” ca parte a unei ”patrule suplimentare”, cât și pentru ”a urmări această creatură mitică”, se mai arată în documentele instanței.
De asemenea, curtea de apel a respins cazul, declarând că drepturile celor doi foști ofițeri nu au fost încălcate.