Enis Berberoglu, parlamentar al formațiunii de opoziție al Partidului Republican al Poporului (CHP) din Turcia, a fost condamnat miercuri la 25 de ani de închisoare pentru spionaj, potrivit Hotnews.ro.
Enis Berberoglu a fost acuzat că a furnizat ziarului Cumhuriyet materiale video, cu intenția de a arăta că Agenția de informații din Turcia ar transporta arme în Siria.
Un raport publicat de ziarul amintit arăta cum camioane aflate în proprietatea Serviciului de informații din Turcia ar fi transportat arme și muniții care se îndreptau către Siria, ele fiind oprite și controlate în Turcia, în 2014.