Poliţia turcă a lansat gaze lacrimogene şi a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa, marţi, câteva sute de persoane care protestau împotriva guvernului la o universitate din Ankara, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Manifestanţii, în majoritate studenţi, au improvizat o baricadă în interiorul campusului şi au scandat "Demisia guvernului" şi "Hoţul Tayyip Erdogan".
Demonstraţia a fost organizată ca urmare a apariţiei unei înregistrări telefonice difuzate pe YouTube în care premierul Erdogan discuta cu fiul său Bilal despre modalităţile de a se debarasa de o mare sumă de bani, după declanşarea scandalului de corupţie care zguduie guvernul
Marţi, şeful guvernului turc şi-a acuzat rivalii politici că au fabricat această înregistrare.
Autenticitatea discuţiei nu a fost confirmată, dar a provocat agitaţie pe reţelele de socializare, la câteva ore după ce două ziare i-au acuzat pe magistraţii apropiaţi de confreria predicatorului musulman Fethullah Gulen de a fi pus sub ascultare telefoanele a mii de persoane.
Convorbirile telefonice ale aproximativ 7.000 de cetăţeni turci au fost interceptate la ordinul justiţiei, au anunţat, luni, ziarele Yeni Safak şi Star, care au publicat o listă cu numele şi numerele de telefon ale unora dintre persoanele care ar fi fost afectate în ultimii trei ani.
Printre numele publicate se numără cel al premierului Recep Tayyip Erdogan, cel al şefului serviciilor secrete, Hakan Fidan, precum şi numele unor miniştri, politicieni din opoziţie, ziarişti şi alte figuri publice.