Antena 3 CNN Externe Poliţia turcă a arestat 24 de persoane în cazul accidentului minier din Turcia

Poliţia turcă a arestat 24 de persoane în cazul accidentului minier din Turcia

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:16 18 Mai 2014 Modificat la 19:16 18 Mai 2014
Poliţia turcă a arestat 24 de persoane în cazul accidentului minier din Turcia
Foto: newsobserver.com
Poliţia turcă a arestat, duminică, 24 de persoane, inclusiv liderii suspectaţi de neglijenţă ai companiei miniere din Soma, în vestul Turciei, unde au murit 301 mineri, potrivit presei locale, relatează AFP.

Echipele de salvare şi-au încheiat activitatea sâmbătă, după ce au descoperit cadavrele ultimelor victime ale catastrofei miniere din Soma, accidentul industrial cu cei mai mulţi morţi din istoria ţării.

Zeci de procurori au fost desemnaţi vineri să ancheteze incendiul şi explozia - care ar fi fost provocate de o defecţiune electrică - în mina privată din Soma.

Bilanţul catastrofei din Soma se ridică la cel puţin 301 MORŢI

Exploatantul Soma Kömür Isletmeleri, acuzat că a privilegiat rentabilitatea în detrimentul securităţii salariaţilor săi, neagă cu vehemenţă orice neglijenţă.

Directorul general al companiei, Akin Celik, face parte dintre cei cinci suspecţi pe care procurorii i-au trimis în faţa tribunalului, cerând arestarea lor, a anunţat postul privat de televiziune NTV.

"Am lucrat cu toţii din greu. Nu am văzut un astfel de incident în 20 de ani", a declarat Celik.

Un raport de expertiză preliminară a accidentului, obţinut de cotidianul Milliyet, evidenţiază mai multe deficienţe grave privind securitatea, între care lipsa unui detector de monoxid de carbon.

Catastrofa a generat un val de furie în Turcia, nu numai împotriva companiei Soma Kömür Isletmeleri, ci şi a regimului islamo-conservator al lui Erdogan.



×
Etichete: turcia
x close