Autorităţile îi monitorizau pe cei doi de luna trecută, când au achiziţionat cantităţi mari de substanţe chimice care pot fi folosite la fabricarea explozibililor, folosind nume false. Poliţia a decis să percheziţioneze casa şi să aresteze cuplul după ce bărbatul a fost văzut plimbându-se printr-o zonă împădurită din apropiere, care va face parte din ruta unei curse de ciclism vineri. Poliţiştii au acţionat pentru a exclude o eventuală ameninţare la adresa participanţilor şi spectatorilor la cursa de ciclism.