Proprietăţile statistice ale apariţiei inversiunilor în timp nu sunt întâmplătoare, ci seamănă cu statistica cutremurelor, potrivit savanţilor italieni. Ultima modificare majoră a avut loc acum 780.000 de ani, la ultima inversare a polilor magnetici, susţin oamenii de ştiinţă, convinşi că o nouă inversare este iminentă şi se poate produce dintr-un moment în altul. În istoria Terrei, ei spun că a existat o perioadă în care câmpul magnetic nu a suferit nici o modificare timp de 30 milioane de ani. Alţii consideră că în ultimii 25 de milioane de ani frecvenţa medie a inversării polilor magnetici a fost de două ori în jumătate de milion de ani, iar în ultimul milion de ani de 8-14 inversări, sau o inversare la fiecare 71000-125000 de ani. Se mai estimează că o inversare durează între 1000 şi 28.000 de ani.
FURTUNI ELECTROMAGNETICE, SATELIŢI LA PĂMÂNT, ANOTIMPURI DATE PESTE CAP, RAZE COSMICE
?O primă consecinţă a slăbirii câmpului magnetic terestru o vor reprezenta furtunile electromagnetice şi valul de radiaţii solare care vor afecta, în primul rând, sateliţii artificiali ai Terrei?, arată Mioara Mandea, recunoscând că experţii din toată lumea au fost luaţi prin surprindere de asemenea modificări. Pentru sateliţii care se află deasupra atmosferei, câmpul magnetic planetar este singurul scut protector împotriva particulelor aduse de vântul solar. Este motivul pentru care aparatele se defectează când trec printr-un câmp magnetic slab.
Geologul Brad Singer (UCLA), arată că, odată cu inversarea polilor magnetici, anotimpurile şi toate ciclurile naturale care depind de poziţia planetei faţă de Soare suferă schimbări semnificative. Vicenzo Carbone (Universitatea din Calabria) vorbeşte despre consecinţe îngrijorătoare care includ mărirea găurilor de ozon din atmosferă,, modificarea nivelului oceanului planetar, căderea reţelelor de electricitate sau punerea în dificultate a păsărilor migratoare sau a altor animale precum rechinii. Deja ştiri alarmante vorbesc despre crescători de porumbei călători care se plâng că înaripatele ?se pierd pe drum?: mii de porumbei au dispărut în Suedia; pelicani în Idaho, Dakota de Nord şi California, plus egrete dezorientate în Carolina de Sud... (New York Times). Aşadar, schimbarea câmpului magnetic terestru ar afecta foarte mult orientarea animalelor în cursul migrărilor sezoniere.
MAGMĂ, AXE, POLI ŞI FURTUNI MAGNETICE
Nucleul Terrei este alcătuit dintr-un miez solid, înconjurat de o masă de magmă incandescentă, la circa 3000 km dedesubtul scoarţei terestre. În compoziţia miezului şi magmei se găsesc nichel şi fier în stare lichidă. Orice schimbare din miezul Pământului se reflectă direct în câmpul magnetic, de unde este înregistrată de sateliţi. Cu ajutorul lor, specialiştii pot determina efectele asupra polilor magnetici. Pentru a identifica poziţia acestora şi a înţelege mai lesne orientarea acului magnetic în orice punct de pe suprafaţa Pământului, iată câteva definiţii: meridianul magnetic este linia obţinută prin intersecţia suprafeţei Pământului cu planul vertical în care se află acul magnetic. În emisfera de nord, meridianele magnetice se întretaie într-un punct, numit polul Sud magnetic al Pământului. Acest punct se află pe insula Melville, între Groenlanda şi golful Hudson (America de Nord). În emisfera de sud, punctul respectiv se numeşte polul Nord magnetic al Pământului şi se află pe insula Victoria, în sud-estul Australiei.
Punctele de convergenţă a liniilor câmpului magnetic terestru nu se află la suprafaţa Pământului, ci în interiorul acestuia. Liniile câmpului magnetic nu se întâlnesc la suprafaţa Pământului, ci în interiorul scoarţei terestre. Ele sunt neregulate şi au diferite densităţi. Centrul magnetic al Pământului este deplasat faţă de centrul propriu-zis al acestuia cu circa 430 km. Variaţiile câmpului se produc destul de lent, de-a lungul a sute de ani, însă au loc şi variaţii anuale sau chiar zilnice. În anumite perioade, parametrii se pot modifica brusc şi puternic în doar câteva ore ? astfel iau naştere furtunile magnetice, cu durate de 6 până la 12 ore. Apoi, totul revine la parametrii iniţiali.
Conform unor studii realizate de cercetători ruşi, viteza deplasării polilor magnetici creşte. Dacă în anii 70 viteza polului Sud magnetic era de 10 km/an, în 2002 aceasta deja crescuse la 40 km/an. Pe baza acestor date, se presupunea că, peste aproximativ 40 de ani, polul Sud magnetic ar fi localizat în Siberia. În lumina ultimelor descoperiri, ne aflăm în faţa unor modificări de proporţii.
Datele sunt rezultatul unor măsurători foarte precise ale câmpului magnetic, realizate de către satelitul geostaţionar CHAMP, combinat cu datele furnizate de satelitul Ørsted şi cu observaţii de la sol realizate în ultimii nouă ani la Centrul de Studii Geofizice din Potsdam, National Space Institute / DTU Copenhaga, DTU Space, Universitatea Politehnică din California, Universitatea Calabria şamd. În acest moment, unii dintre aceştia sunt implicaţi în misiunea ESA Swarm, care va urma rezultatelor obţinute de CHAMP. Proiectul Swarm reprezintă o constelaţie de 3 sateliţi de tip CHAMP, care vor măsura câmpul magnetic cu o acurateţe sporită.
CAUZE POSIBILE
?De fapt, câmpul magnetic este alcătuit din două câmpuri cu două surse separate?, afirmă Kenneth Hoffman de la Universitatea Politehnică din California. ?Partea puternică este reprezentată de direcţia axului nord-sud şi poate fi imaginată ca un magnet gigantic aflat în inima Pământului. Partea slabă este cea care se află mai aproape de suprafaţă.? Conform cercetătorilor, ambele câmpuri sunt produse ca urmare a mişcării electronilor din atomii de fier fierbinte într-o curgere a nucleului..Mişcarea particulelor încărcate în interiorul planetei creează câmpul magnetic, care ?nu este întotdeauna stabil, direcţia şi natura curgerii se schimbă, cauzând inversarea polilor. În momentul în care puterea acestuia slăbeşte, devine mai puţin capabil să ajungă la suprafaţa Pământului, iar ceea ce vedem noi este acţiunea părţii mai slabe a câmpului, care de regulă este lăsată la o parte?, explică Brad Singer, participant la studiile Champ.
Vincenzo Carbone şi colegii săi de la Universitatea Calabria au descoperit că secvenţa de inversări ale polarităţii nu este descrisă de o distribuţie de probabilitate Poisson, specifică proceselor aleatoare, ci de o distribuţie Lévy - o distribuţie de probabilitate care caracterizează prezenţa unor efecte de ?memorie?, descriind fenomene critice precum cutremurele sau fluctuaţiile bursei. ?Inversările de polaritate nu sunt evenimente întâmplătoare independente unele de altele. Dimpotrivă, există un anumit grad de memorie în cadrul proceselor magnetice care le dau naştere.? Informaţii despre alte inversiuni au apărut în urma analizelor asupra unor seturi de date paleomagnetice - urme lăsate de inversări în roci.
Au fost propuse şi teorii care consideră că inversarea polilor magnetici reprezintă un fenomen indus de furtunile solare. Când în sistemul nostru solar intră praf cosmic din afara lui, Soarele devine extrem de activ şi erupţiile solare pot fi de circa o mie de ori mai intense decât cele observate curent. Radiaţia solară ce provine din aceste erupţii interacţionează cu magnetosfera Pământului.
Prima etapă a furtunilor solare implică o creştere bruscă a puterii câmpului magnetic terestru, probabil datorită compresiei magnetosferei terestre de către vântul solar. Urmează apoi o scădere temporară a câmpului geomagnetic. Această perioadă poate dura câteva zile şi poate fi cauzată de radiaţia solară captată în orbite spirale în jurul liniilor de câmp magnetic ale Pământului. Erupţiile solare majore produc o scădere a câmpului cu 5 x 10-3 gauss (circa 1% din intensitatea câmpului la suprafaţa Pământului).
Cu 500 de ani înainte de inversiune / În timpul inversiunii / La 500 de ani după inversiune:
Ella Moroiu, Antena3.ro
