Antena 3 CNN›Externe›
"Poate să înghită o barcă de pescuit!" Un imens vârtej de apă i-a lăsat cu gura căscată pe localnici (VIDEO)
"Poate să înghită o barcă de pescuit!" Un imens vârtej de apă i-a lăsat cu gura căscată pe localnici (VIDEO)
1 minut de cititPublicat la 14:22 25 Iun 2015Modificat la 14:22 25 Iun 2015
Sursa foto: Captură YouTube
Un vârtej misterios a apărut în mijlocul Lacului Texoma, situat între statele americane Texas şi Oklahoma, din sudul Statelor Unite. Fenomenul straniu pare să atragă toată apa din lac, iar imaginile au stârnit controverse aprigi pe internet.
Vârtejul a fost observat recent şi imediat a provocat discuţii aprinse pe Twitter, după ce grupul de Ingineri ai Armatei SUA din districtul Tulsa a postat aceste imagini pe reţea. Potrivit descrierii care însoţeşte filmarea, vortexul ar avea un diametru de 2,5 metri şi ar putea să înghită fără probleme orice barcă de pescuit.
Inginerii însă i-au calmat pe entuziaştii fenomenelor ciudate şi au explicat că este vorba de ceva perfect normal.
"La fel ca în casele noastre, când ai umplut cada din baie cu apă şi tragi apoi dopul, se formează un vârtej, o vâltoare de apă rapidă", spune pentru Business Insider, BJ Parkey, unul dintre administratorii militari ai lacului.
Lacul de acumulare Texoma este unul dintre cela mai mari din Statele Unite, iar apa adunată aici este o consecinţă a Barajului Denison, de pe Râul Roşu.
Când nivelul apei este prea ridicat, autorităţile locale deschid gurile de scurgere de pe fundul lacului, iar apa se scurge controlat pe râul din aval.
Ca urmare a ploilor abundente din ultima vreme, Lacul Taxoma a ajuns la cote istorice şi are acum o adâncime de 197 de metri.