Un tânăr orb a spus că cei care au deficiențe de vedere sunt tratați foarte des de către cei din jur de parcă nici n-ar exista. Acesta a povestit un incident care i s-a întâmplat recent.
„Era o după-amiază obișnuită într-un centru comercial din apropierea casei mele din Kent. Am fost cu logodnica mea, Janey, și cu câinele meu care mă ghidează, River. Când am sosit, un paznic ne-a spus că centrul are o politică și nu e voie cu câini și ne-a cerut să plecăm imediat. Am încercat să-i explic că River era protejat legal, dar a refuzat să vorbească cu mine, a vorbit doar cu Janey”, a povestit Alex Pepper, potrivit Metro.
Tânărul a mai povestit că paznicul l-a sunat pe managerul său pentru a-i explica situația, pomenind doar de o femeie și de cățelul său.
„Era ca și cum eu nici n-aș fi existat măcar”.
Bărbatul trage un semnal de alarmă celor care, poate fără să vrea, îi discriminează pe cei cu deficiențe de vedere, spunând că în felul acesta i-ar putea face să se simtă extrem de nefolositori și triști. „Aproximativ 58% dintre cei care și-au pierdut vederea spun că se simt izolați de către societate”.
Cu toate acestea, Alex se consideră extrem de norocos că are lângă el un câine care înțelege exact de ce are nevoie și care îl ajută la fiecare pas.
„Totul s-a schimbat de când îl am pe River. Oamenii mă salută mai des și sunt prietenoși cu mine. Mereu ajută când ai un câine atât de frumos lângă tine”.