Diferenţele au început să se măreasă în ce priveşte planul de salvare economică aprobat de Comisia Europeană, în valoare de 200 miliarde de euro. Franţa şi Marea Britanie sunt doritoare să vadă implementat un pachet de stimulare mai mare, coordonat, în timp ce Germania este mai critică cu asemenea măsuri.
Un act ce va fi propus de preşedinţia franceză la UE în cadrul discuţiilor de marţi de la Bruxelles a miniştrilor de finanţe este în ton cu planul Comisiei.
Cu toate acestea, cancelarul german Angela Merkel a exclus reduceri semnificative ale taxelor, iar Peer Steinbrück, ministrul de Finanţe, a comparat ţările care sunt gata să adopte programe cu cheltuieli de deficit mare cu cârtiţele care sunt gata să se sinucidă în masă.
Dezbaterile de la Bruxelles vor stabili cum îşi pot scoate statele UE economiile din recesiune, înaintea summitului de săptămâna viitoare ai preşedinţilor şi premierilor, ce ar trebui să aprobe propunerile Comisiei, modificate sau nu.
Germania nu este singură în acest demers, remarcă Financial Times. Ea contează pe diferite grade de simpatie din partea Luxemburg, Olanda, Polonia şi a statelor est-europene mai mici.
O poziţie mai dură este susţinută de Franţa, cu preşedintele Nicolas Sarkozy apreciind săptămâna trecută după discuţiile cu Merkel că Franţa ?lucrează? la un plan de stimulare a economiei, în vreme ce Germania ?încă se gândeşte? ce să facă.
Franţa, Marea Britanie şi alte state cred că un pachet suplimentar german ar ajuta nu numai economia ţării, dar şi pe cea din UE, ca întreg.
Un diplomat european a remarcat că ?Germania este de departe cea mai mare economie din UE şi o sursă majoră de cerere pentru export din alte state UE. Cu cât m ai multă cerere în Germania, cu atât de multă creştere în Germania, şi cu atât mai bine pentru noi toţi?.
Guvernul german este preocupat de efectele asupra deficitului pentru partenerii săi europeni şi îngrijorată de implicaţiile asupra stabilităţii euro şi a zonei euro a celor 15 state.
Potrvit previziunilor băncii Credit Suisse, unele state vor depăşi la anul ţina fixată de UE de a ţine deficitul sub 3% din PIB- Irlanda 7%, Spania 4,5%, Franţa ? 4,2%, Grecia şi Portugalia- 4 procente, Italia- 3,8%.
Antena3.ro