Circa 400 de plângeri pentru 'înaltă trădare' au fost depuse împotriva Angelei Merkel, a anunțat joi justiția germană, însă nu este exclus să fie vorba de o campanie a extremei drepte împotriva politicii sale de primire a refugiaților, care vin cu sutele de mii, potrivit presei, informează
Agerpres.
Parchetul Federal din Karlsruhe (sud-vest) a primit până acum în jur de 400 de plângeri, a subliniat purtătorul de cuvânt al acestuia, Frauke Koehler, fără să ofere detalii cu privire la conținutul acestora.
Însă, potrivit cotidianului de stânga Tageszeitung (TAZ), cancelarul federal german este acuzată că a deschis larg ușile de intrare în Germania în fața imigranților care fug din calea războiului sau a sărăciei. Aceste plângeri în masă ar veni din partea unor organizații de extremă dreapta, potrivit TAZ, care propune chiar obligativitatea completării unui formular pentru depunere de plângeri.
Potrivit TAZ, acest demers juridic nu are nicio șansă de izbândă, deoarece se poate considera că este vorba de înaltă trădare doar arunci când autorul 'acționează prin violență sau amenințând cu violență'.
Germania ar urma să primească în acest an peste 800.000 de solicitanți de azil, o provocare considerabilă pentru o țară în mod cert prosperă, dar care pare în căutare de soluții pentru găzduirea refugiaților.
Politica de primire a refugiaților pe care o promovează Angela Merkel este de altfel criticată inclusiv în propria tabără conservatoare, iar popularitatea sa este în scădere în ultimele săptămâni.