WASP-12b se află la o distanţă relativ mică de steaua în jurul căreia orbiteaza. Supraîncălzirea şi foţa gravitaţională au determinat o formă alungită a planetei, arată oamenii de ştiinţă ai NASA.
"Se poate observa un nor imens în jurul planetei. Am identificat elemente chimice nemaivăzute până acum pe planetele din afara sistemului nostru solar", a declarat Carole Haswell, cercetător la Open University din Marea Britanie.
Apropierea dintre WASP-12b şi steaua sa este atât de mare, încât are nevoie de mai puţin de 24 de ore pentru a orbita în jurul acesteia.
Descoperirea cercetătorilor NASA a fost publicată în revista The Astrophysical Journal Letters.
Imaginea postată pe site-ul NASA a fost creată de oamenii de ştiinţă pe baza analizării datelor oferite de telescopul Hubble.
Antena3.ro