Antena 3 CNN Externe Planul în trei puncte prin care Rusia vrea să revendice victoria în Ucraina. Mijlocul anului viitor va reprezenta un moment crucial

Planul în trei puncte prin care Rusia vrea să revendice victoria în Ucraina. Mijlocul anului viitor va reprezenta un moment crucial

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:00 03 Mai 2024 Modificat la 16:10 03 Mai 2024
soldati rusi
Sursa foto: hepta / Sputnik

Informația vine de la un ofițer de rang înalt al serviciilor de informații militare de la Kiev.

Potrivit generalului-maior Vadim Skibîțki, luna mai din acest an este esențială pentru planul Rusiei.

El a citat o evaluare făcută de Institutul pentru Studiul Războiului, ISW, un think tank cu sediul în SUA care analizează constant situația de pe front.

Punctul principal al planului rus implică lansarea unor operațiuni militare care să profite de actuala lipsă de muniție și de personal în rândurile armatei ucrainene.

În timp ce Ucraina așteaptă ca armamentul și muniția din noul pachet de asistență din SUA să se instaleze pe linia frontului, forțele rusești vor continua, probabil, să își urmărească obiectivul lor de lungă durată, care presupune cucerirea completă a regiunilor Donețk și Lugansk.

Al doilea punct al planului este campania de dezinformare.

Aceasta presupune diseminarea de informații false despre mobilizarea la luptă a civililor ucraineni și despre presupusa lipsa de legitimitate a președintelui Volodimir Zelenski. 

Kremlinul se folosește de faptul că mandatul prezidențial al lui Zelenski se încheie la 20 mai, anul acesta, și răspândește ideea că după această dată președintele nu va mai fi un lider legitim.

General ucrainean: Potențiale negocieri de pace în a doua parte a anului 2025

Pe de altă parte, decizia autorităților ucrainene de a nu organiza alegeri prezidențiale se menține în conformitate cu Constituția țării, care permite unui președinte în exercițiu să continue să servească în timpul războiului.

Cel de-al treilea punct din planul Rusiei vizează oprirea sau măcar limitarea furnizării de ajutor militar și de securitate esențial în Ucraina. De asemenea, Moscova dorește să blocheze capacitatea Ucrainei de a-și forma o rețea de parteneri care să sprijine un potențial acord de pace.

"Ei (rușii) vor agita situația cât de mult vor putea", a comentat generalul Skibîțki.

El a conchis că războaie precum cel din Ucraina se încheie doar cu tratate de pace și că atât Rusia, cât și Ucraina încearcă să ajungă la o poziție cât mai favorabilă înaintea unor potențiale negocieri de încetare a luptelor, care ar putea începe în a doua jumătate a anului 2025, notează Sky News.

Foto: Militari ruși trag cu un obuzier autopropulsat Giatsint-S spre pozițiile ucrainene în sectorul Avdiivka, martie 2024

×
x close