Antena 3 CNN Externe Piraţii somalezi sfidează forţele internaţionale: au mai capturat patru nave

Piraţii somalezi sfidează forţele internaţionale: au mai capturat patru nave

Piraţii somalezi sfidează forţele internaţionale: au mai capturat patru nave
15 Apr 2009   •   16:06

La doar câteva ore după ce preşedintele american promisese să pună capăt pirateriei din largului coastelor Africii, piraţii somalezi au venit cu răspunsul- au capturat două vase şi au deschis focul asupra unui al treilea.
De asemenea, s-a aflat că anterior capturaseră doua vase de pescuit egiptene, pentru un total de patru nave şi peste 60 de marinari răpiţi în mai puţin de 24 de ore.

O întreagă flotă de nave de război ce patrulează în zonă a respins mai multe atacuri, dar nu au reuşit să prevină 18 deturnări de succes în acest an.

Duminică, un grup de comando american a împuşcat trei terorişti ce ţineau captiv un căpitan de vas american. Alţi doi piraţi şi un ostatic au fost ucişi vineri în timpul unei operaţiuni franceze de eliberare a unui yaht. Toate aceste morţi nu au avut nici un impact asupra activităţii teroriştilor.
O navă sub pavilion grec, MV Irene, a fost capturată marţi de piraţi cu peste 20 de marinari la bord, pentru a urma apoi atacul reuşit asupra Sea Horse, cargo de 5.000 de tone.

Numai în această lună s-au înregistrat zece atacuri reuşie. Vârful acesta a urmat unei perioade de vreme rea ce i-a ţinut pe piraţi la ţărm.

Momentan aceştia ţin prizonieri circa 260 de marinari, din care 100 de filipiniezi, pe 19 vase capturate.

Amiralul Mike Mullen, şeful Statului Major american al forţelor unite, a declarat că a ordonat o revizuire a strategiei militare americane după incidentul cu vasul Maersk Alabama, al cărui căpitan american a fost salvat duminică.
El a dezvăluit că s-a cerut o analiză profundă şi completă a strategiei ca întreg.
?Una din marile provocări, sincer, este când îi capturăm pe piraţi, ce facem cu ei? La ce tibunal îi ducem? ... Este o mare provocare."
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: armata americana
Cele mai noi știri
Parteneri
x close