Pilotul unui avion a supravieţuit miraculos după ce aparatul s-a prăbuşit peste o casă, în California. Omul a reuşit să iasă din epava aeronavei şi să coboare de pe clădire, fără ajutor.
A avut însă nevoie de un elicopter care să-l transporte la spital, de îndată ce a ajuns pe pământ. Medicii spun că bărbatul a suferit răni uşoare şi e în afara oricărui pericol.
Proprietara casei se afla înăuntru în momentul accidentului şi a scăpat, în mod suprinzător, nevătămată.