Antena 3 CNN Externe Piloții ucraineni și-au început antrenamentul pe F-16 în România. Ministrul ucrainean al apărării își pregătește o vizită la București

Piloții ucraineni și-au început antrenamentul pe F-16 în România. Ministrul ucrainean al apărării își pregătește o vizită la București

Adrian Dumitru
3 minute de citit Publicat la 10:41 13 Sep 2024 Modificat la 10:43 13 Sep 2024
Avion de v?n?toare F-16 ?n zbor
Piloții ucraineni au venit să se antrenezw pe F-16 în România. Foto: Getty Images

Ministrul apărării din Ucraina, Rustem Umerov, a anunţat, joi, că piloţii ucraineni şi-au început antrenamentul pe F-16 în România. Ministrul ucrainean a mai anunțat și că se pregătește de o vizită la București - într-o postare pe Facebook, oficialul a spus și că a discutat cu ministrul român, Anel Tîlvăr, iar „consolidarea protecţiei cerului ucrainean împotriva rachetelor şi dronelor ruseşti” a fost principalul subiect al discuţiei.

„În curând, Ucraina va primi un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot de la partenerii români. Vor fi, de asemenea, mai multe avioane F-16 pe cerul ucrainean: un grup de piloţi de-ai noştri se află deja în curs de pregătire în România”, a spus el. De asemenea, ministrul a anunţat că se pregăteşte de o vizită în România.

„Am avut o convorbire telefonică fructuoasă cu ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr.

Subiectul principal a fost consolidarea protecţiei cerului ucrainean împotriva rachetelor şi dronelor ruseşti. În curând, Ucraina va primi un nou sistem de apărare aeriană Patriot de la partenerii noştri români.

De asemenea, vor fi mai multe avioane F-16 pe cerul ucrainean: un grup de piloţi ai noştri se antrenează deja în România.

I-am mulţumit colegului meu român, poporului şi guvernului ţării sale pentru sprijinul şi consolidarea apărării noastre aeriene. Am convenit să continuăm cooperarea. Îmi planific vizita în România” - a scris ministrul ucrainean.

În noiembrie 2023, la Baza Forţelor Aeriene Borcea din România a fost inaugurat Centrul European de Instruire pentru piloţii de avioane F-16. În iulie anul acesta, primii piloţi români au fost deja instruiţi acolo, dar până în prezent, nu au existat informaţii că piloţii ucraineni ar fi început să se antreneze la acest centru.

România a pus la dispoziţie infrastructura pentru realizarea centrului de la Borcea, compania producătoare de F-16, Lockheed Martin, a adus instructorii, iar Ţările de Jos au furnizat avioanele pentru antrenament.

Statele Unite, Țările de Jos, Danemarca şi Norvegia au promis că vor furniza avioane F-16 Ucrainei, iar liderul ucrainean a anunţat, la începutul lunii trecute, că primele aparate au sosit deja în Ucraina şi au început să fie folosite de piloţii ucraineni. 

La rândul său, Ministerul Apărării a anunţat, joi, convorbirea ministrului Tîlvăr cu omologul ucrainean, dar în ceea ce priveşte antrenarea piloţilor ucraineni în România, comunicatul MApN o menţionează în termeni generali:

„Ministrul român al apărării a transmis că România va continua să rămână angajată în cadrul eforturilor de sprijinire a Ucrainei derulate sub coordonarea Grupului de Contact pentru Ucraina, reiterând, în acest sens, după cum s-a stabilit încă de la începutul iniţiativei, disponibilitatea ţării noastre de a asigura condiţiile pentru ca piloţii ucraineni să înceapă pregătirea practică în Centrul European de Instruire F-16 de la Feteşti”.

De asemenea, comunicatul MApN menţionează că Tîlvăr a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea neprovocată şi ilegală a Rusiei împotriva poporului ucrainean, inclusiv atacurile asupra populaţiei şi infrastructurii civile ucrainene.

Discuţia dintre cei doi miniştri a avut loc în ziua în care o navă care transporta cereale ucrainene a fost atacată cu o rachetă rusească în apropiere de apele teritoriale ale României, la 55 de km de Sfântul Gheorghe, o acţiune care a fost condamnată de Ministerul de Externe de la Bucureşti, despre care şefa diplomaţiei, Luminiţa Odobescu, a vorbit, joi, la telefon, şi cu secretarul de stat american, Antony Blinken.

O coaliţie internaţională, formată pe 11 iulie 2023, în timpul summitului de la Vilnius,  şi-a propus să instruiască piloţi, tehnicieni şi personal de sprijin F-16 pentru Forţele Aeriene Ucrainene.

Iniţial, această coaliţie a fost formată din 11 ţări: Danemarca, Ţările de Jos, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Suedia şi Regatul Unit, precum şi Ucraina.

Grupul a fost supranumit „Ocean's 11" de către ministrul ucrainean al apărării de atunci, Oleksii Reznikov, cu referire la filmul american Ocean's Eleven. Ulterior, şi Grecia a anunţat că se alătură acestei coaliţii, iar Statele Unite au anunţat că vor pregăti piloţi ucraineni. Ca parte a eforturilor coaliţiei, s-a decis ca un centru de instruire să fie înfiinţat şi în România. 

×
x close