Piloţii germani au reacţionat cu consternare la acuzaţiile care i-au fost aduse copilotului Andreas Lubitz, suspectat de autorităţile franceze că a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings, marţi, în zona Alpilor francezi.
Asociaţia piloţilor germani, cunoscută sub numele de "Vereinigung Cockpit", a criticat graba anchetatorilor francezi de a trage concluzii cu privire la cauzele acestui accident aviatic, atâta timp cât lipsesc datele conţinute de cea de-a doua cutie neagră a aeronavei, scrie
independent.co.uk."Nu ar trebui să ne grăbim să tragem concluzii pe baza acestor informaţii incomplete", a spus Ilja Schulz, preşedintele asociaţiei.
"Motivele care au dus la acest tragic accident vor fi stabilite doar după ce vor fi examinate atent toate datele existente", a mai spus el.
"A fost creionată o imagine foarte incompletă. Am senzaţia că s-a căutat un răspuns rapid, şi nu unul bun", a spus James Phillips, director în cadrul asociaţiei.
Asociaţia Piloţilor Britanici (BALPA) nu a comentat concluziile preliminare ale anchetei, însă şi-au exprimat suportul pentru comunitatea piloţilor germani, precum şi simpatia faţă de rudele şi apropiaţii victimelor accidentului aviatic.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sudul Franţei. Potrivit procurorului din Marsilia, copilotul a refuzat să-i deschidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion.Premierul francez Manuel Valls a declarat vineri că "totul se orientează" spre pista unui "gest criminal, nebun, suicidar" al copilotului, deşi "nicio pistă nu poate fi exclusă".
Mai mult, inclusiv datele din transponderul avionului arată că
pilotul automat al aeronavei a fost setat manual să coboare altitudinea de 30 de metri.