Antena 3 CNN Externe O pictură găsită într-o stație de autobuz ar putea fi vândută pentru 32 de milioane de dolari

O pictură găsită într-o stație de autobuz ar putea fi vândută pentru 32 de milioane de dolari

tablou Titian
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Iun 2024   •   07:00

O pictură celebră a artistului italian Tițian, care a fost furată de două ori, ar putea fi vândută la licitație, luna viitoare, pentru suma de 32 de milioane de dolari, scrie CNN.

În pictură apar Iisus, Fecioara Maria și Iosif în timp ce se odihnesc pe drumul spre Egipt, după ce au aflat că Irod cel Mare, regele Iudeei, vrea să-l omoare pe prunc.

Tiţian, al cărui nume real era Tiziano Vecellio, a realizat lucrarea în primul deceniu al secolului al XVI-lea, la începutul carierei sale.

Lucrarea în ulei pe pânză are o istorie remarcabilă

Pictura are o istorie remarcabilă. S-a plimbat prin mâinile mai multor aristocrați europeni, a fost furată de trupele napoleoniene în timpul ocupației franceze a Vienei, în 1809, și dusă la Paris. S-a întors la Viena în 1815, fiind mutată dintr-o colecție privată în alta.

Tabloul a ajuns apoi în posesia lui John Alexander Thynne, al patrulea marchiz de Bath.

În 1995 a fost furat din Longleat, locuința succesorilor lui Thynne, și a dispărut.

Ulterior a fost găsit într-o stație de autobuz din Londra de către un pasionat de artă, Charles Hill.

Pictura va fi oferită ca parte a licitației Old Masters Part I la Christie's din Londra, pe 2 iulie.

Tabloul „Ecce Homo” de Tiţian este în România

Muzeul Naţional Brukenthal este singura instituţie din România şi din Estul Europei care are în colecţie o lucrare realizată de artistul italian.

Lucrarea Ecce Homo sau Iată Omul ! Realizată în anul 1560 de marele artist italian Tiziano Vecellio sau Tiţian (1488/ 90-1576) va fi expusă la Iaşi. Lucrarea face parte din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, singura instituţie din România şi din Estul Europei care are în colecţie o lucrare realizată de Tiţian.

În lucrarea Ecce Homo Tiţian exploatează o temă rară în pictura italiană a secolului XVI-lea, fiindu-i prima dată comandată în anul 1543. Lucrarea Muzeului Naţional Brukenthal este similară versiunii din 1548 aflată la Muzeul Prado din Madrid, a versiunii din 1560 aflată la Galeria Naţională a Irlandei din Dublin şi a celei din 1564-1566 aflată la Galeria Uffizi din Florenţa.

Există de asemenea o lucrare neterminată din seria Ecce Homo realizată de Tiţian la de Artă din Saint Louis Missouri, Statele Unite ale Americii.

×
Subiecte în articol: tablou pictura Tiţian Tiziano Vecellio
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close