Antena 3 CNN Externe Pianistul Pavel Kușnir, un opozant al războiului din Ucraina, a murit în închisoare, în Rusia. Avea 39 de ani

Pianistul Pavel Kușnir, un opozant al războiului din Ucraina, a murit în închisoare, în Rusia. Avea 39 de ani

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:44 05 Aug 2024 Modificat la 15:45 05 Aug 2024
Kusnir
Pavel Kușnir, activist antirăzboi și pianist rus, a murit în închisoare. Sursă foto: Profimedia Images

Pavel Kuşnir, un pianist și activist antirăzboi din Rusia, a murit în detenție, la 39 de ani, relatează presa internațională, citată de Agerpres.

Anunțul decesului a fost făcut de apropiații lui Kușnir.

O prietenă din copilărie, Olga Şkrigunova, la rândul său pianistă, a postat informația pe o platformă online.

Ea spune că a primit informația chiar de la mama deținutului.

Pavel Kușnir a postat mai multe videoclipuri pe canalul său YouTube, în care s-a pronunțat împotriva războiului purtat de Rusia în Ucraina.

El a cerut încetarea conflictului, o schimbare a puterii politice în Rusia și eliberarea tuturor prizonierilor politici.

Într-una dintre înregistrările video, consultată de AFP, Kușnir a denunțat masacrul comis de forțele ruse în orașul ucrainean Bucea și a rostit mai multe lozinci, între care "Jos cu regimul fascisto-putinist".

Vestea despre arestarea sa pentru "incitare la terorism" a apărut în luna mai anul curent, pe un canal Telegram dedicat actualităților din regiunea Birobidjan.

Însă, potrivit presei internaționale, încarcerarea lui Kușnir nu a fost comunicată oficial de autoritățile ruse.

"Era o persoană extraordinară și îl afectau teribil nedreptățile. Sunt foarte puțini oameni ca el", l-a descris pianista Şkrigunova pe prietenul ei decedat.

Ce se știe despre moartea lui Pavel Kușnir

Activistul antirăzboi a încetat din viață la o dată nedeterminată - posibil la sfârșitul lunii iulie - într-un centru de arest preventiv la Birobidjan, un oraş situat într-o regiune izolată în Extremul Orient rus, la frontiera cu China.

Absolvent al Conservatorului Ceaikovski de la Moscova, el era solistul Filarmonicii din Birobidjan din anul 2023.

Moartea lui Kușnir a fost confirmată de Olga Romanova, activistă pentru drepturile deținuților din Rusia, aflată în exil.

Potrivit acesteia din urmă, artistul a murit după ce ar fi intrat într-o "grevă a foamei totală", fără să consume alimente sau lichide, situație în care organismul său ar fi cedat.

"Am primit scrisori de la colegi de detenție și nu mai există îndoieli cu privire la faptul că a decedat", a spus ea. 

Contactată, luni, de Agenția France Presse, administrația penitenciară locală nu a dorit să comenteze.

Tot luni, echipa disidentului Aleksei Navalnîi, mort, la rândul său, în detenție în februarie anul acesta, a postat pe rețeaua X un apel la donații în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al pianistului în Tambov, orașul său natal.

×
x close