"Sancţiunile înseamnă război, sunt o declaraţie de război împotriva noastră", a anunţat vineri Comisia de la Phenian pentru Reunificarea Pacifistă a Coreeii.
"Dacă grupul de marionete trădătoare va participa în mod direct la sancţiunile Naţiunilor Unite, Republica Populară Democrată Coreeană va lua puternice măsuri fizice împotriva lor", ameninţă Comisia, referindu-se la Coreea de Sud.
Joi, regimul de la Phenian, condus de Kim Jong-un, a avertizat că va efectua un nou test nuclear şi va lansa rachete, ameninţând direct Statele Unite. China, principalul susţinător al Coreei de Nord, a avertizat Phenianul să îşi tempereze tonul, sugerând o eventuală reducere a ajutorului alimentar şi energetic dacă va fi efectuat un nou test nuclear.
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat, marţi, testul cu rachetă efectuat în decembrie de Coreea de Nord, extinzând sancţiunile împotriva acestei ţări. În plus, Statele Unite au introdus pe lista entităţilor vizate de sancţiuni doi oficiali nord-coreeni şi o companie din Hong Kong suspectată de colaborare cu Phenianul pentru proliferarea armelor de distrugere în masă.
Coreea de Sud a comunicat că analizează posibilitatea de a se ralia noilor sancţiuni adoptate de Statele Unite.