Peste jumătate din numărul total al deţinuţilor închişi în penitenciarul militar de maximă securitate din Golful Guantanamo, se află în greva foamei, mulţi dintre ei fiind hrăniţi forţat, a confirmat, astăzi, un purtător de cuvânt al forţelor armate americane.
În prezent 84 de prizonieri fac greva foamei. De miercurea trecută, încă 32 de deţinuţi s-au alăturat acestei forme de protest extreme. 16 dintre ei sunt hrăniţi artificial, prin intermediul perfuziilor, relatează
The Independent.
În incinta celei mai temute închisori din lume, se mai află închişi 166 de persoane. Greva foamei a fost declanşată la 6 februarie, când mai mulţi prizonieri au protestat faţă măsura drastică a gardienilor de a le confisca Coranul. Oficialii militari nu permit posesia acestei cărţi sfinte pentru musulmani, şi este considerată a fi marfă de contrabandă.
Unii dintre deţinuţi, inclusiv ultimul cetăţean britanic închis la Guantanamo, Shaker Aamer, protestează împotriva măsurii de încarcerare fără a fi avut o acuzaţie oficială sau fără să fi avut un proces în prealabil.
Autorităţile americane îl consideră pe Aamer conducătorul jihadiştilor străini, pe lângă talibani, şi cred că acesta a participat la luptele cu forţele internaţionale din Tora Bora, locul unde fusese iniţial încolţit Osama Bin Laden. Ulterior, liderul Al Qaeda a resuşi să fugă în Pakistan.
Avocaţii lui Aamer şi-au susţinut apărarea susţinând că singura dovadă a americanilor provenea din declaraţia unui alt deţinut, a cărui mărturie se presupune că a fost făcută sub tortură. El nu a fost niciodată acuzat oficial şi obţinuse eliberarea condiţionată. Numai că administraţia Bush a respins această iniţiativă,în 2007, existând pericolul de creare a unui precedent. Aceeaşi decizie, de menţinere a încarcerării, a fost semnată şi de Barack Obama, în 2009.
Presiunile asupra lui Obama, de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo, continuă încă de acum patru ani. Mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului şi figuri proeminente ale societăţii de peste ocean susţin tot mai vehement ca aceast penitenciar să fie dezafectat şi închis pentru totdeauna.
În replică, administraţia de la Washington are în vedere o investiţie de 200 de milione de dolari pentru proiecte de renovare, dar şi construcţia unui alt corp, care ar urma să fie destinat deţinuţilor "extrem de valoroşi"