Vicepremierul bulgar Meglena Plugchieva
a anunţat marţi că 80% dintre cetăţenii ţării nu sunt
interesaţi de informaţii în legătură cu programele şi
oportunităţile de finanţare oferite de Uniunea Europeană,
informează Novinite.
Meglena Plugchieva, însărcinată
cu monitorizarea absorbţiei fondurilor UE, a prezentat rezultatele
unui sondaj de opinie realizat de Agenţia MBMD, care a întrebat
1.200 de cetăţeni bulgari, inclusiv reprezentanţi ai unor firme
mici şi mijlocii, organizaţii neguvernamentale, şi firme de
consultanţă, în legătură cu interesul lor pentru programele
UE.
Potrivit sondajului, peste 50% dintre
oamenii de afaceri şi oficiali au afirmat că sunt capabili să
găsească imediat informaţii în legătură cu programele UE
de care sunt interesaţi. Majoritatea cetăţenilor obişnuiţi însă
nu numai că nu ştiu foarte multe despre acest lucru, dar nici nu
sunt interesaţi de subiect.
Sondajul MBMD arată de asemenea că
numărul municipalităţilor bulgare cu proiecte pregătite pentru
finanţarea UE a crescut de la 40 la 50% din numărul total, aceasta
însemnând o creştere cu 24%.
Agerpres