Majoritatea grecilor, respectiv 63,5%, sunt în favoarea euro şi împotriva revenirii la drahmă, în pofida măsurilor de austeritate impuse ţării în ultimii patru ani şi a problemelor financiare din Cipru, potrivit unor sondaje citate de
AFP.
Numai 29,8% s-au declarat în favoarea revenirii la drahmă, iar 6,7% nu au răspuns, potrivit unui sondaj publicat de jurnalul Ethnos.
Sondajul a fost efectuat în perioada 26-28 martie, după aprobarea de către Parlamentul din Cipru a restructurării sectorului bancar, în schimbul unui împrumut din partea zonei euro şi FMI de 10 miliarde de euro.
Un al doiea sondaj realizat de MRB Hellas în aceeaşi perioadă a arătat că 58,3% dintre greci vor menţinerea Greciei în zona euro, dar aplicarea unei politici economice diferite de austeritatea strictă.
Discuţiile privind apartenenţa la euro au reapărut din cauza crizei din Cipru, urmărită îndeaproape de greci din cauza legăturilor politice şi istorice cu insula din sud-estul Mediteranei.