Antena 3 CNN Externe Peste 300 de civili, masacraţi de teroriştii congolezi (VIDEO)

Peste 300 de civili, masacraţi de teroriştii congolezi (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 13:52 28 Mar 2010 Modificat la 13:52 28 Mar 2010
Peste 300 de civili, masacraţi de teroriştii congolezi (VIDEO)
Descoperire sinistră a jurnaliştilor BBC. Peste 300 de oameni au fost executaţi în Congo, în luna decembrie, în numai cinci zile, fără ca opinia publică şi organizaţiile internaţionale să afle. Luptătorii care se intitulează Armata de Rezistenţă a Domnului spun că au dus o campanie prin care să convingă oamenii să se întoarcă la religie.

Armata de Rezistenţă a Domnului din Congo a ucis 321 de civili si a răpit alţi 250, inclusiv copii. Gruparea de rebeli a atacat zeci de sate în luna decembrie, potrivit Organizaţiei Drepturilor Omului. Este cel mai violent masacru al organizaţiei teroriste congoleze din ultimele decenii.

Sute de oameni au fost executaţi şi zeci torturaţi.

Organizaţia Naţiunilor Unite a aflat însă prea târziu despre atacurile din zonă. Zeci de soldaţi au fost trimişi în ajutorul oamenilor care încă trăiesc sub teroare.

Rebelii congolezi pretindeau uneori că sunt soldaţi şi cereau mâncare şi ajutor de la sătenii pe care apoi îi omorau dacă nu cooperau. Sutele de crime de care se face vinovată Armata de Rezistenta a Domnului din Congo au fost explicate de ucigaşi prin dorinţa de a convinge oamenii să se întoarcă la credinţă.



Antena 3




×
x close