Cel puțin 24 de persoane au murit și 17 au fost rănite joi după-amiază când autocarul în care se aflau a căzut într-o râpă după ce a intrat în coliziune cu un camion, în nordul Afganistanului, au informat vineri autoritățile locale, transmite
AFP.
Autocarul circula între capitala Kabul și Mazar-i-Sharif, în nordul țării, și avea 50 de pasageri la bord atunci când s-a ciocnit cu un camion încărcat cu marfă.
Bilanțul de 24 de morți și 17 răniți a fost comunicat de guvernatorul districtului Hazrat Sultan, din provincia Samangan, unde a avut loc accidentul. Însă Ministerul Apărării a furnizat un bilanț mult mai mare. Potrivit instituției, 43 de persoane și-au pierdut viața și 3 au fost rănite.
Accidentele soldate cu victime sunt un lucru obișnuit pe drumurile afgane, din cauza stării proaste a șoselelor.