S-a întâmplat în ziua în care se împlinea un an de la revolta sângeroasă din Istanbul, unde a izbucnit un puternic val de proteste antiguvernamentale.
Zeci de mii de protestatari s-au înghesuit pe străzi şi au împins cordoanele de poliţişti, în drum spre piaţa Taksim, unde serau masaţi peste 25.000 de poliţişti la ordinul premierului Erdogan.
Printre manifestanţi s-au infiltrat poliţişti în haine de civil. Aceştia ridicau manifestanţi şi îi duceau cu forţa la dube. În acest timp, scutierii au intervenit în forţă pentru a elibera străzile.
Unii protestatari s-au refugiat în restaurante, în timp ce alţii erau puşi la pământ, în stradă, de poliţiştii în civil.
În vizorul poliţiştilor turci a intrat şi o echipă a postului CNN. Deşi era încolţit de poliţiştii ameninţători, care îl împingeau spre dubă, corespondentul CNN a continuat relatarea.
Reporterul a fost eliberat jumătate de oră mai târziu, fără a fi arestat, iar poliţiştii şi-au cerut scuze.