Manifestaţia din faţa sediului instituţiilor europene a fost organizată de Forumul European al persoanelor cu Dizabilităţi, care cuprinde peste o sută de asociaţii. Forumul afirmă că în Uniunea Europeană trăiesc aproape 50 de milioane de oameni cu diferite forme de handicap. Pe lângă suferinţele lor, ei se mai luptă, de multe ori, cu discriminarea şi lipsa dotărilor care i-ar ajuta să ducă o viaţă, cât de cât, normală şi mai ales să muncească pentru a se întreţine singuri.
Manifestanţii au susţinut că angajarea unor persoane cu handicap poate fi, uneori, chiar un avantaj pentru firme. Petiţia mai cere facilităţi de acces în clădiri şi în transportul public, egalitate de şanse în învăţământ sau telefoane mobile adaptate pentru cei cu handicap. Unii dintre participanţi şi-au exprimat doleanţele prin limbajul semnelor. Uniunea Europeană s-a mai angajat, în trecut, să combată discriminarea persoanelor cu dizabilităţi, dar aceştia consideră că progresele sunt insuficiente.
Antena 3