Britanicii sunt în culmea fericirii după ce Palatul Buckingham a confirmat vestea că în familia regală va veni, în doar câteva luni, un prinţ sau o prinţesă. Bucuria a fost însă umbrită de vestea că Ducesa de Cambridge are o sarcină toxică şi a fost internată în spital.
Anunţul oficial a venit după ce soţia prinţului William a fost internată la un spital din Londra, deoarece sarcina este mai dificilă decât cele obişnuite.
70 la sută din femeile însărcinate au greţuri matinale, dar numai câteva din ele suferă de "hyperemesis gravidarum". Adică au dificultăţi să reţină orice aliment sau lichid.
Potrivit Casei Regale, ducesa va rămâne în spital câteva zile şi va avea nevoie, şi în continuare, de odihnă.
Vestea a avut ecou în întreaga lume. Casele de pariuri din Londra şi-au intrat şi ele în atribuţii: au fost plasate deja mize importante pe sexul şi numele viitorului copil.
Jucătorii cred că numele cu cele mai mari şanse sunt George sau John, dacă va fi băiat, şi Victoria, dacă va fi fată. S-a pariat, însă, şi pe nume improbabile ca "Brooklyn", "Chardonnay" sau "Waynetta". Pronosticurile ar putea fi date peste cap deoarece, potrivit unui alt expert de pe internet, afecţiunea de care suferă Kate prevesteşte că ea ar putea aduce pe lume gemeni.