Potrivit RTBF, parchetul federal a dezmințit informația publicată de RTL și preluată de Reuters. Totuși, a existat o arestare în urma operațiunii, dar nu este vorba de fratele lui Ibrahim Abdeslam, unul dintre atentatorii din Paris.
UPDATE: Salah Abdeslam, unul dintre principalii suspecţi căutaţi de poliţia franceză după atacurile din Paris, a fost prins în Belgia, susţine Radio RT News.
Ştirea iniţială:
Poliţia franceză a efectuat o serie de raiduri în căutarea suspecţilor implicaţi în atentatele de la Paris şi a dat publicităţii imaginea unui belgian considerat periculos, Salah Abdeslam, făcând apel la informaţii şi avertizând populaţia să nu intre în contact cu el.
Potrivit presei, poliţiştii au efectuat operaţiuni majore la Bobigny, o suburbie a Parisului, la Jumont, în apropiere de graniţa Franţei cu Belgia şi la Toulouse, în sudul ţării.
Un suspect-cheie căutat de poliţia franceză este Salah Abdeslam, în vârstă de 26 de ani, un belgian care ar fi fost implicat în atentate alături de doi fraţi de-ai săi, dintre care unul a fost arestat şi celălalt a murit într-un atac de pe bulevardul Voltaire, în apropiere de sala de concerte Bataclan.
Salah Abdeslam ar fi închiriat autoturismul Volkswagen Polo care a fost folosit de atacatori şi ulterior găsit lângă Bataclan, unde 89 de persoane au fost ucise.
El a fost oprit sâmbătă de poliţie, alături de alţi doi bărbaţi, într-un vehicul din apropierea frontierei belgiene, dar a fost lăsat să plece după interogare şi verificarea documentelor.
Unul dintre fraţii săi, Brahim Abdeslam, în vârstă de 31 de ani, este unul dintre atacatorii sinucigaşi de vineri noaptea, el fiind autorul unui atentat din faţa unui bar situat pe bulevardul Voltaire, din apropiere de Bataclan.
Cel de-a treilea frate, Mohammed, a fost arestat în cartierul Molenbeek din Bruxelles, în timp ce se întorcea de la Paris. Poliţia belgiană a precizat că a efectuat în total şapte arestări.