Poliţia din Munchen a organizat percheziţii la mai multe "studiouri", unde se credea că prostituatele oferă droguri puternice clienţilor, înainte de a presta servicii sadomasochiste, informează
Huffington Post.
Investigatorii germani anchetează de câteva luni situaţia. Se pare că prostituatele ofereau clienţilor un anestezic local foarte puternic, înainte de a le provoca durere. Poliţiştii cred că drogul era injectat sub pielea clientului, sau direct în vene.
Luni, poliţiştii au descins la mai multe "studiouri" şi apartamente unde se prestau astfel de servicii. Au fost arestate mai multe prostituate şi confiscate sute de flacoane de Procaine. Anestezicul este folosit în stomatologie şi la tratamentul cancerului.
Pe lângă faptul că utilizarea Procaine fără asistenţă medicală este periculoasă, injectarea intravenoasă în doze importante poate fi efecte dăunătoare asupra psihicului pe termen lung.
Un bărbat de 45 de ani din Munchen a cheltuit peste 70.0000 de euro în aceste "studiouri". El susţine că a devenit dependent de drogul primit, încât şi-a vândut maşina şi a luat mai multe împrumuturi pentru a-şi hrăni dependenţa.