Antena 3 CNN Externe Pentru ei, moartea înseamnă eliberare. FOTO impresionante cu oameni care mor de foame

Pentru ei, moartea înseamnă eliberare. FOTO impresionante cu oameni care mor de foame

O.P.
1 minut de citit Publicat la 13:36 11 Oct 2011 Modificat la 13:36 11 Oct 2011
Pentru ei, moartea înseamnă eliberare. FOTO impresionante cu oameni care mor de foame
Foto: Slate.fr
Chiar şi pe vremuri de criză avem frigiderele pline. Facem nazuri atunci când nu mâncăm ceea ce ne dorim, iar de cele mai multe ori, umplem coşurile de gunoi cu alimentele expirate care zac în frigidere timp de mai multe săptămâni.

Când mergem la cumpărături în supermarketuri, ne burduşim coşurile de cumpărături, ca şi cum ne-am fi făcut provizii pentru o excursie pe Lună. "Lasă, să fie acolo", sunt replicile pe care le auzim de cele mai multe ori printre rafturile de mezeluri, dulciuri sau băuturi.

Nu ne gândim niciodată că sunt oameni care mor de foame, care nu au ce să mănânce, care se sting pe picioare cu fiecare clipă care trece. Potrivit ultimelor studii, omenirea se va confrunta cu foamete la nivel global din cauza suprapopulării pământului.

Somalezii au învăţat primii să privească moartea ca pe o eliberare de un chin care le macină speranţele, iar acum coreenii se confruntă cu cea mai mare lipsă de alimente din ultimele decenii. Copiii sunt victime sigure, iar sufletele nevinovate pleacă din această lume mult prea devreme.

Dumnezeu pare să îşi fi întors faţa de la ei, uitându-i pe un pământ măturat de inundaţii şi taifunuri. Sistemul comunist le-a ridicat ziduri înalte, care i-au izolat de restul lumii. Însă acum, când moartea este atât de aproape de ei, coreenii au cerut ajutor ţărilor occidentale.

După ce veţi privi imaginile din galeria foto de mai jos, gândiţi-vă de două ori atunci când veţi cumpăra mâncare în plus.

×
x close