Este a doua oară din 2007 când armata realizează că nu are destul personal. Gates deja crescuse anterior numărul de angajaţi ai Marinei şi Infanteriei, la scurt timp după ce a preluat funcţia de la Pentagon .
Gates a remarcat că deşi progresele din Irak vor duce la o reducere a numărului de trupe de acolo, mai multe sunt necesare în Afganistan din cauza înrăutăţirii violenţei în acest conflict. El a amintit că ritmul operaţiunilor din cele două războaie pe decursul mai multor ani a adus mai mulţi răniţi, dar şi mai mulţi soldaţi care sunt stresaţi.
De asemenea, criza de personal a fost determinată şi de decizia din acest an de a opri impopulara practică de a menţine trupele peste termenele limită de înrolare.
?Efectul cumulat al acestor factori este că armata este în faţa unei perioade în care capacitatea sa de a desfăşura unităţi de luptă cu destul trupe este pusă sub semnul întrebării. Aceasta este o provocare temporară ce îşi va avea vârful în următorul an? menţiona Gates.
Armata americană are acum o forţă de 547.000 trupe, din care 65.000 de soldaţi s-au alăturat în ultimii ani.
Gates a menţionat că nu va cere bani suplimentari pentru surplusul de soldaţi în anii fiscali 2009 şi 2010 .
Pe de altă parte oficialul american a subliniat că "este inevitabil" ca mai multe trupe să fie necesare în Afganistan peste cele 68.000 de soldaţi aşteptaţi acolo până la finele anului. Fostul comandant al trupelor din zonă arăta că ar fi necesari încă 10.000 de soldaţi peste această cifră.O decizie în acest sens a fost amânată pentru finele anului.
Antena3.ro