Antena 3 CNN Externe Pentagonul anulează acordul de pedeapsă negociat pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie, Khalid Sheikh, după doar două zile

Pentagonul anulează acordul de pedeapsă negociat pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie, Khalid Sheikh, după doar două zile

Khalid Sheikh Mohammed-profimedia
Acordul îi permitea lui Khalid Sheikh Mohammed (KSM) să evite un proces în care risca pedeapsa cu moartea, în schimbul unei sentinţe de închisoare pe viaţă. Sursa foto: Profimedia Images
03 Aug 2024   •   08:46

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a revocat vineri acordul de pedeapsă negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor de la septembrie 2001, preluând dosarul „având în vedere importanţa acestei decizii”, potrivit unei note publicate de Pentagon, relatează sâmbătă AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro.

Revocarea este efectivă şi pentru cei doi coacuzaţi, Walid bin Attash şi Mustafa al-Hawsawi, deţinuţi la baza militară americană de la Guantanamo şi vizaţi de acordul care îi scutea de pedeapsa cu moartea.

„Am decis, având în vedere importanţa deciziei de a încheia acorduri de pedepse înaintea procesului cu acuzaţii (...), că responsabilitatea unei astfel de decizii ar trebui să-mi revină”, a explicat şeful Pentagonului.

Acordul anunţat miercuri a şocat mulţi apropiaţi ai celor aproape 3.000 de victime de la 11 septembrie.

Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi de terorism şi uciderea a aproape 3.000 de persoane în atentatele de la New York şi Washington, unul dintre cele mai traumatizante episoade din istoria Statelor Unite.

Acordul îi permitea lui Khalid Sheikh Mohammed (KSM) să evite un proces în care risca pedeapsa cu moartea, în schimbul unei sentinţe de închisoare pe viaţă, notează New York Times.

KSM este cel mai cunoscut deţinut în centrul de detenţie din Golful Guantanamo, care a fost deschis în 2002 de fostul preşedinte George W. Bush pentru a-i găzdui pe militanţii străini suspecţi după atacurile de pe teritoriul SUA de la 11 septembrie. 

Populaţia sa era de 800 de deţinuţi în perioada de vârf, dar acum au mai rămas 30.

 

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close