Pentagonul
a dezvăluit că în Golful Persic au mai avut loc, în
trecut, alte două confruntări navale americano-iraniene, asemenea
celei de la 6 ianuarie. Într-unul din cazuri, americanii au
deschis chiar foc de avertisment pentru a îndepărta o vedetă
iraniană. Pentagonul a difuzat vineri, integral, înregistrarea
video a incidentului de la 6 ianuarie. Cinci vedete iraniene s-au
apropiat atunci de trei nave americane, care au primit ameninţări
prin radio.
Statele Unite au adresat Iranului un protest
oficial după incidentul petrecut în Strâmtoarea Ormuz.
Militarii americani au dezvăluit ieri că în aceeaşi zonă au
mai avut loc două confruntări asemănătoare, la 19 şi 22
decembrie. Ultimul incident este considerat totuşi cel mai grav,
deşi, într-unul din cazurile precedente, s-a ajuns la focuri
de avertisment.
„Au mai fost situaţii în care s-au
apropiat de unele vase care traversau Strâmtoarea Ormuz. Dar,
după ştiinţa mea, nu s-a mai întâmplat ceva atât
de provocator sau dramatic ca acum.” a declarat amiralul Michael
Mullen, şeful statului majur inter-arme al SUA. Amiralul i-a
avertizat pe iranieni să nu confunde reţinerea de care dau dovadă
echipajele americane cu lipsa hotărârii de a se apăra.
Americanii îşi amintesc şi acum atentatul din 2000, când
17 marinari de pe distrugătorul Cole au pierit în explozia
unei şalupe pline cu explozivi.
La Teheran, înregistrările
difuzate de americani sunt calificate drept „trucaje” şi
„provocări”. Ahmad Khatami, membru al Adunării Experţilor din
Iran, este de părere că „Preşedintele şi alte oficialităţi
americane răspândesc minciuni şi propagandă ca să prezinte
Iranul ca o ţară periculoasă, dar oamenii din regiune nu-i mai
cred”.
Antena 3