Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a dat declarații la finalul discuției pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
”Vizita aceasta este foarte importantă pentru Spania, pentru că vrem să transmitem un mesaj de recunoștință celor mai bine de un milion de români care trăiesc în Spania pentru felul în care au contribuit la dezvoltarea economică a Spaniei și vrem să transmitem și vrem să transmitem mulțumiri și poporului român, pentru că românii se integrează foarte bine, muncesc din greu și este un lucuru care dovedește că suntem două popoare înfrățite care au relații extraordinar de bune atât pe plan social, dar și comercial.
(...) Vreau să scot în evidență faptul că atât România cât și Spania avem relații comerciale foarte bune. În 2020, datele indică că au avut loc schimbări comerciale de mai bine de 500 de milioane de euro, dar se pot face îmbunătățiri în acest plan, dar se pot face îmbunătățiri. În acest sens, președintele Iohannis și cu mine am vorbit despre nevoia, poate în acest an, de un summit bilateral între cele două guverne pentru a putea întări și mai mult relațiile bilaterale între cele două state.
În ceea ce privește războiul din Ucraina, război inițiat de Putin, cred că sunt câteva lucuri pe care aș vrea să le împărtășesc societății din România. De-a lungul mai multor ani, Putin a încercat să slăbească Uniunea Europeană. A intervenit în acest sens în diverse moduri. A folosit și atacuri cibernetice, dar a folosit și instrumente mai clasice precum invazia aceasta unilaterală. (...) Trebuie să fim conștienți de unde a pornit acest conflict și de ce a atacat Putin Ucraina.
Președintele Zelenski a fost destul de clar atunci când a vorbit despre asta. Putin a atacat Ucraina pentru că o percepe ca pe o amenințare la procesul democratic. Putin încearcă să slăbească Uniunea Europeană, pentru că o vede ca pe o amenințare, un proiect geopolitic la scară globală. (...) Trebuie să fim conștienți de acest lucru și să fim uniți”, a spus Pedro Sanchez, premierul Spaniei.