Pe
29 martie, 30 de milioane de oameni din întreaga lume vor
stinge, timp de o oră, toate luminile şi vor scoate din priză
aparatele electrice şi electrocasnice. Prin acest tip de protest,
oamenii încearcă să tragă un semnal de alarmă şi să
accelereze găsirea unor soluţii care să prevină schimbările
climatice. Niciun oraş din România nu participă însă
la acţiune, deşi în topul persoanelor înscrise
individual la această acţiune, ţara noastră se află pe locul
zece. Autorităţile spun însă că ar mai fi timp să se
alăture acestui proiect.
Evenimentul este la cea de-a doua
ediţie. Anul trecut, la Sydney, peste două milioane de oameni au
stat în beznă, timp de o oră, într-un protest unic
împotriva încălzirii globale. Iniţiativa a atras
atenţia lumii întregi, astfel încât, anul acesta
24 de metropole şi-au anunţat intenţia de a se alătura
australienilor. Pe 29 martie, la 08.00 la 09.00 seara, locuitorii din
oraşe precum Bangkok, Chicago, Canberra, Copenhaga, Dublin, Manila,
Montreal, San Francisco, Tel Aviv sau Toronto vor opri pentru 60 de
minute orice aparat care consumă energie electrică.
Din
păcate, niciun oraş din România nu participă la acţiune,
chiar dacă oamenii cunosc evenimentul şi ar vrea se alăture
locuitorilor din alte capitale ale lumii. Ţara noastră ocupă locul
zece în clasamentul înscrierilor individuale, după
Statele Unite, Canada, Australia, Marea Britanie, India sau
Singapore. Cu doar o săptămână înainte de data la care
va avea loc acţiunea, reprezentanţii Ministerului Mediului spun că
mai au timp să se alăture demersului.
Membrii organizaţiilor
de protecţia mediului îi îndeamnă pe români facă
acest exerciţiu ori de câte ori pot. Simpla stingere a unui
monitor PC pe timpul nopţii ar economisi energia necesară pentru
imprimarea cu laser a 800 de pagini A4, folosirea maşinii de spălat
la temperatura de 40 de grade în loc de 60 de grade ar reduce
consumul cu o treime, iar facturile la energie ar putea fi mai mici
cu 10%, dacă temperatura în locuinţă ar fi scăzută cu doar
un grad celsius.
TRAILER-UL DE PREZENTARE A ACŢIUNII EARTH HOUR
Antena 3