Preotul Iulian Budescu, care se află încă pe teritoriul moldovean, va trebui să părăsească şi el ţara până la data de 6 ianuarie, conform deciziei instanţei. Ion Bâgea şi Constantin Dumitraşcu au părăsit deja Republica Moldova şi se află în România, în timp ce Ion Civlea urmează să se prezinte pe data de 9 ianuarie în faţa unei instanţe din Cahul pentru a primi o decizie în cazul său.
Cu privire la cazul călugăriţei Macrina Ursu, diaconul Andrei Deleu a declarat că acesteia i ?s-a interzis să se întoarcă în Republica Moldova, deşi avea documentele în regulă. Maica a fost în România, dar, la întoarcere, grănicerii moldoveni i-ai interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova, deşi acesta avea documentele în regulă. Autorităţile au motivat că trebuie ca maica să stea trei luni în România şi trei luni în Moldova, ceea ce este o invenţie. În zilele următoare, ne vom adresa unui jurist ca să vedem ce este de făcut".
O explicaţie a fost dată de şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, care consideră că acţiunile de acest fel, deşi legale, sunt o modalitate prin care autorităţile, influenţate de Mitopolia Moldovei, aflată sub jurisdicţia Bisericii Ruse, fac presiuni asupra preoţilor din Mitropolia Basarabiei, structură aflată sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române.
Antena3.ro