Antena 3 CNN Externe Patru persoane, date dispărute în urma surpării unui pod în Cehia

Patru persoane, date dispărute în urma surpării unui pod în Cehia

pod.jpg
Foto:fsz.bme.hu
04 Sep 2014   •   21:52

Patru muncitori erau daţi dispăruţi joi după-amiaza, în urma surpării unui pod rutier aflat în construcţie la Vilemov, un orăşel situat în centrul Cehiei, au anunţat poliţia şi pompierii, relatează AFP.
   
"Şase muncitori lucrau pe pod în momentul surpării. Unul dintre ei a fost spitalizat, iar noi comunicăm cu altul. Nu ne aflăm în contact cu ceilalţi patru muncitori", a declarat pentru AFP Dana Cirtkova, o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale.
   
Muncitorii victime ale accidentului - care a avut loc către ora locală 15.00 16.00, ora României) - sunt de naţionalitate cehă şi slovacă, a adăugat ea, în baza unor informaţii furnizate de către societatea care efectuează lucrările.
   
Mai multe echipe de pompieri şi salvatori, însoţite de câini special antrenaţi, au fost mobilizate, a declarat pentru AFP Petra Musilova, o purtătoare de cuvânt a pompierilor.
   
Operaţiunea de salvare este "extrem de dificilă" şi probabil va continua toată noaptea de joi spre vineri, a apreciat ea.
  

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close