Atac armat într-un spital din Germania. Patru oameni şi-au pierdut viaţa, după ce o femeie a deschis focul în unitatea medicală. Atacatoarea a fost găsită moartă, informează AFP.
"În jurul orei 16.00 (19.00, ora României), pompierii au fost chemaţi pentru o explozie într-un apartament situat pe o stradă din apropierea spitalului. O femeie înarmată a ieşit din apartamentul în flăcări şi s-a îndreptat spre unitatea (medicală), unde un schimb de focuri cu poliţia a izbucnit, provocând moartea a două persoane", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Loerrach.
"La scurt timp după aceea, pompierii au găsit două cadavre în apartament, cel al unei femei şi al unei fetiţe", a adăugat oficialul. Se pare că şi un poliţist a fost grav rănit în timpul schimbului de focuri din spital.
Atacul a avut loc în spitalul Sf. Elizabeth din localitatea Loerrach. Oraşul are 48.000 de locuitori şi se află în apropierea frontierei franceze şi elveţiene.
Antena3.ro