Patru militari români din cadrul Batalionului 2 Manevră "Yelow Scorpions" au fost răniţi, duminică, în Afganistan, în urma răsturnării blindatului în care executau o misiune.
Soldaţii sunt acum în afara oricărui pericol şi sunt monitorizaţi de personal medical de specialitate, informează un comunicat de presă remis de Ministerul Apărării Naţionale.
"Cei patru militari executau o misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan când, în urma exploziei unei anvelope, maşina de luptă a grupei de infanterie de tip MRAP în care se aflau s-a răsturnat", se arată în documentul MApN.
În urma incidentului, plutonierul-major Dorin Segedi şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin au fost răniţi, precizează sursa citată.
După acordarea primului ajutor la faţa locului, militarii au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din baza militară Apache.