Antena 3 CNN Externe Patrick Sondenheimer, căpitanul care a încercat să salveze pasagerii zborului 4U9525

Patrick Sondenheimer, căpitanul care a încercat să salveze pasagerii zborului 4U9525

1 minut de citit Publicat la 14:25 27 Mar 2015 Modificat la 14:25 27 Mar 2015
1.jpg
Căpitanul şi pilotul principal al avionului Germanwings, prăbuşit marţi în Alpii Francezi, a fost identificat.
Numele acestuia este Patrick Sondenheimer, potrivit The Independent.

Căpitanul Sondenheimer era un pilot experimentat, cu peste 6000 de ore de zbor la manşa unui A320.

Căsătorit şi tatăl a doi copii, Sondenheimer a fost pilot de linie Lufthansa timp de 10 ani, potrivit unor surse germane, citate de The Independent.

El a preluat comanda unui avion Germanwings, companie low-cost, dar afiliată Lufthansa, în mai 2014, după ce în prealabil zburase şi pentru compania Condor.

Aşa cum declara, ieri, procurorul francez Brice Robin, co-pilotul lui Sondenheimer, Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, a prăbuşit în mod INTENŢIONAT avionul de pasageri în masivul muntos.

Potrivit datelor prliminarii, se presupune că Sondenheimer a ieşit din cabina de comandă pentru a merge la toaletă, iar la întoarcere s-a trezit încuiat pe dinafară, fără să primească niciun răspuns de la cel pe care îl lăsase pentru scurt timp la manşă.

Pe înregistrările furnizate de cutia neagră se aude cum cel din afara cockpit-ului bate iniţial uşor în uşă, apoi cum loveşte uşa cu ceva dur, posibil un extinctor, dar nu primeşte niciun răspuns. Răspuns care nu va mai veni niciodată", declară un specialist francez, citat de New York Times.
"Se aude clar cum căpitanul încearcă să doboare uşa! Daca informatia se confirma, trebuie sa retinem numele lui si nu al copilotului!"

Un alt oficial, rămas anonim, a răzbucnit la scurt timp după primele ipoteze lansate:
"Nu-mi pasă de idiotul care a prăbuşit avionul. Spuneţi-mi despre pilot! Cel care a încercat să dărâme uşa cabinei şi să îi salveze pe toţi cei de la bord! Care-i numele lui? Numele lui este cel care trebuie să fie ştiut de toată lumea!"

Aşadar, numele căpitanului lui era Patrick Sondenheimer.

×
Etichete: Andreas Lubitz
x close