S-a întâmplat în comuna Cavallino, în provincia Lecce, din Italia, acolo unde Tari, un fetiţă de doar un an a primit acasă o somaţie de plată de 700 de euro pe numele ei pentru taxa municipală pentru eliminarea deșeurilor.
Părinţii micuţei au făcut publică situaţia, pe care o numesc total absurdă, mai ales că durata pe care este specificată presupusa datorie figura în intervalul în care copilul nici nu se născuse.
Potrivit documentului, suma impozitului neplătit este de aproximativ 700 de euro, dar problema este că nimic nu pare să corespundă adevărului, începând, bineînțeles, cu beneficiarul, care acum, la doar un an, este deja înscris în registrul datornicilor de la Agenzia delle Entrate.
Ordinul de plată se referă la taxa de gunoi pentru anul 2018, când familia încă nu locuia în acea casă, care a fost închiriată abia anul trecut.
"Nu mi-a venit să cred, totul este absurd. Pe bonurile de plată este scrisă în întregime data de naștere a fiicei mele, care s-a născut în 2022, iar ei cer să plătească pentru anul 2018. Așa ceva este nemaivăzut", acuză mama fetiței care a sunat imediat la Fisc, notează stiridiaspora.ro.
Din păcate, femeia nu a reușit să iasă din această situaţie absurdă și acum este nevoită să apeleze la un avocat pentru a rezolva această eroare birocratică evidentă.