Antena 3 CNN Externe PASAGERI SUSPECŢI la bordul Boeing-ului dispărut cu 239 de persoane la bord

PASAGERI SUSPECŢI la bordul Boeing-ului dispărut cu 239 de persoane la bord

1 minut de citit Publicat la 10:15 10 Mar 2014 Modificat la 10:15 10 Mar 2014
PASAGERI SUSPECŢI la bordul Boeing-ului dispărut cu 239 de persoane la bord
Foto: Agerpres/Xinhua
Poliţia thailandeză a anunţat duminică deschiderea unei anchete asupra unui posibil trafic de paşapoarte, după ce au fost făcute rezervări în Thailanda cu două paşapoarte suspecte pentru zborul Malaysia Airlines, dispărut de sâmbătă, scrie Agerpres.

Un austriac pe nume Christian Kozel şi un italian pe nume Luigi Maraldi apar pe lista pasagerilor, dar ei nu au fost la bord.

Paşapoartele lor au fost furate în Thailanda în 2012 şi 2013, a confirmat organizaţia de poliţie internaţională Interpol.

Informaţii de zbor consultate de AFP arată că cele două bilete de avion pe numele lor au fost rezervate la 6 martie 2014 şi emise în oraşul Pattaya, staţiune din Thailanda.

Ambele bilete electronice poartă numere consecutive şi amândouă au fost plătite în baht, moneda thailandeză.

Kozel trebuia să se deplaseze pe calea aerului de la Kuala Lumpur la Beijing, înainte de a-şi continua călătoria spre Amsterdam şi Frankfurt. Maraldi trebuia să ajungă la Amsterdam şi apoi la Copenhaga.

Un înalt responsabil al poliţiei thailandeze a declarat pentru AFP că poliţia thailandeză investighează un posibil trafic de paşapoarte furate la Phuket, staţiune din sudul ţării unde a fost furat paşaportul lui Maraldi.

Maraldi s-a prezentat duminică la poliţia din Phuket, au precizat autorităţile.

"El a spus că nu se afla în avion şi că paşaportul lui a fost furat anul trecut", a explicat locotenent-colonelul Akanit Danpitaksart.

El a precizat că nu are informaţii cu privire la paşaportul lui Kozel, dar duminică diplomaţia austriacă a precizat că el a fost furat pe un zbor Phuket-Bangkok.

Avionul a pierdut contactul cu turnul de control la ora locală 02.40 (vineri, 20.40, ora României), potrivit companiei. 
 
Aparatul, un Boeing 777-200, a decolat de la Kuala Lumpur cu 239 de persoane la bord, dintre care 227 de pasageri de 13 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului, şi trebuia să sosească la Beijing la ora locală 06.30 (00.30, ora României).

×
x close