Femeia a murit joi seară, în timp ce călătorea de pe aeroportul Heathrow din Londra spre Nisa, însă ceilalți pasageri au observat și au cerut ajutor abia după aterizare. Se pare că femeia, în vârstă de 73 de ani, a suferit un atac de cord în timpul zborului, au declarat reprezentanții aeroportului din Nisa pentru ziarul francez The Connexion.
Pasagerii și-au dat seama că femeia, despre care credeau că se odihnește, nu mai reacționa. Panicați, ei au alertat însoțitorii de bord, care au chemat imediat serviciile de urgență.
Pompierii și personalul medical au ajuns la fața locului și au încercat să o resusciteze pe femeia de 73 de ani, dar nu au mai putut face nimic pentru ea.
"Din păcate, un pasager a murit în timpul unui zbor de la Londra Heathrow la Nisa. Gândurile noastre sunt alături de familie în aceste momente dificile.
Nu suntem în măsură să oferim mai multe detalii despre persoana decedată", a precizat compania aeriană.