Antena 3 CNN Externe Un pasager clandestin a supravieţuit unui zbor de 11 ore în compartimentul roţilor unui avion

Un pasager clandestin a supravieţuit unui zbor de 11 ore în compartimentul roţilor unui avion

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 16:31 23 Ian 2022 Modificat la 16:55 23 Ian 2022
avion
Sursa foto: Pexels

Un pasager clandestin a fost descoperit duminică în compartimentul în care se retrag roţile din faţă ale unui avion de marfă care a aterizat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, venind din Africa de Sud, relatează Reuters

. „Bărbatul se simte bine având în vedere circumstanţele şi a fost dus la spital”, a precizat poliţia, care se ocupă de controlul frontierelor olandeze, într-un comunicat.

Purtătoarea de cuvânt a Marechausse, Joanna Helmonds, a declarat că vârsta şi naţionalitatea bărbatului nu au fost încă stabilite, potrivit Mediafax.

„Prima noastră preocupare a fost, bineînţeles, pentru sănătatea lui", a spus ea. „Este cu siguranţă foarte neobişnuit că cineva a reuşit să supravieţuiască frigului la o asemenea înălţime - foarte, foarte neobişnuit", adaugă aaceasta.

Un purtător de cuvânt al transportatorului de marfă Cargolux a confirmat într-un e-mail că pasagerul clandestin se afla la bordul unui zbor operat de Cargolux Italia.

„Nu suntem în măsură să facem niciun alt comentariu până când autorităţile şi compania aeriană nu îşi vor finaliza ancheta", au spus reprezentanţii firmei de transport.

Singurul zbor de marfă al Cargolux care a sosit duminică la Schiphol a fost un Boeing 747 cargo care a călătorit de la Johannesburg şi a făcut o escală la Nairobi, în Kenya, potrivit site-ului web al Schiphol şi datelor de urmărire a zborurilor.

×
x close