Potrivit acestei anchete realizate de Institutul ComRes, cota Partidului Laburist se stabilizează la 37%, cu mult înaintea Partidului Conservator, la putere, creditat cu 28%, iar aliaţii lor guvernamentali din cadrul Partidului Liberal-Democrat obţin doar 9% opinii favorabile.
David Cameron a declarat la începutul lui martie că nu vrea să "vireze la dreapta", după lovitura dată de formaţiunea antieuropeană şi antimigraþie UKIP partidului său, care a obţinut al treilea scor în urma unor alegeri legislative parţiale la Eastleigh (sud).
Premierul conservator s-a angajat, totuşi, la jumătatea lui ianuarie, în urma unor presiuni din partea taberei euroscepticilor, să organizeze un referendum, la orizontul lui 2017, asupra menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE), în cazul în care va câştiga următoarele alegeri legislative.
ComRes a intervievat 2.015 britanici pe Internet, miercuri şi joi.
Partidul este condus de Nigel Farage, europarlamentarul care a atacat România şi Bulgaria într-un discurs în Parlamentul European. "România şi Bulgaria sunt ţări copleşite de corupţie şi crimă organizată. Nu ar fi trebuit să li se permită să intre în Uniunea Europeană", spunea acesta, în urmă cu doar câteva zile.