Antena 3 CNN Externe Parlamentul ungar a adoptat legea care ar putea conduce la închiderea universităţii create de George Soros

Parlamentul ungar a adoptat legea care ar putea conduce la închiderea universităţii create de George Soros

o_1bcsduga1j61fsc1ief18tsrid8.jpg
04 Apr 2017   •   15:10

Parlamentul ungar a votat marţi controversata lege care ar putea conduce la închiderea Universităţii Central Europene (Central European University - CEU), creată în anul 1991 de miliardarul George Soros, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

Actul normativ a fost adoptat printr-o procedură accelerată şi a primit 128 de voturi pentru şi 38 împotrivă. 

Legea prevede în special nerecunoaşterea diplomelor emise de instituţii de învăţământ străine care nu au corespondent şi în ţările de origine ale respectivelor instituţii. 

Acest act normativ a fost conceput special cu dedicaţie împotriva CEU şi mai prevede că pentru autorizarea funcţionării unei universităţi străine este necesar un acord între Ungaria şi statul de origine al respectivei instituţii de învăţământ, în cazul CEU fiind vorba de SUA, unde însă învăţământul ţine de competenţa fiecărui stat federal. 

Premierul ungar Viktor Orban a lansat o ofensivă împotriva miliardarului american de origine ungară George Soros, pe care-l acuză că se amestecă în politica internă a Ungariei prin intermediul ONG-urilor finanţate de el.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Ungaria lege George Soros
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close