Antena 3 CNN Externe Părinţii micuţilor care au murit în Livorno, arestaţi

Părinţii micuţilor care au murit în Livorno, arestaţi

Părinţii micuţilor care au murit în Livorno, arestaţi
13 Aug 2007   •   10:22

Clasa politică italiană nu a rămas indiferentă în cazul celor 4 copii rromi care şi-au pierdut viaţa într-un incendiu, în Livorno. Premierul Romano Prodi a declarat că problema imigranţilor rromi este una politică. În acelaşi timp, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor din Legislativul italian a precizat că autorităţile publice trebuie să îşi facă autocritica, după această tragedie. Declaraţiile celor doi politicieni au survenit în contextul în care procuratura din Livorno a ordonat arestarea părinţilor celor patru copii.

''Europa a rezolvat multe probleme interetnice, dar cea a romilor este de o complicaţie teribilă", a declarat premierul italian, referindu-se la incidentul petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o tabără de rromi de la periferia oraşului Livorno. ''Problema rromilor este o problemă politică. Trebuie să studiem toate tipurile de soluţii pentru convieţuire'', a subliniat Romano Prodi.

Pier Ferdinando Casini, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, este de părere că autorităţile publice trebuie să îşi facă o autocritică serioasă. "Suntem singura ţară din Europa în ale cărei oraşe mari sunt tolerate tabere ilegale de nomazi. Suntem singura ţară europeană în care copiii exploataţi, mai ales cei ai romilor, sunt aruncaţi pe stradă, spre indiferenţa autorităţilor publice. Legea trebuie respectată", a adăugat politicianul.

Procuratura din Livorno a ordonat arestarea părinţilor celor 4 copii rromi de origine română. Ei sunt acuzaţi de neglijenţă, incendierea barăcilor improvizate în care trăiau şi abandonarea minorilor. Inculpaţii riscă până la 8 ani de detenţie, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi.

Micuţii aveau între 4 şi 10 ani, iar doi dintre ei erau surdomuţi. Un al cincilea copil a reuşit să se salveze. Medicii vor efectua necropsiile în cursul zilei de astăzi. Primăria din Livorno a decretat zi de doliu local, în ziua funeraliilor celor 4 micuţi, iar drapele au fost coborâte în bernă, în oraş.

PĂRINŢII COPIILOR MORŢI ÎN INCENDIU AU FOST ARESTAŢI

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close