În 2022 însă, Ziua Victoriei va căpăta o semnificație specială, țara fiind blocată într-un război sângeros în Ucraina.
În mod tradițional, pe 9 mai rușii marchează înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Însă tocmai Rusia se află în prezent în postura stat de invadator și agresor, războindu-se cu ucrainenii pe același teritoriu eliberat de forțele sovietice de naziști cu peste 75 de ani în urmă.
Presa internațională anticipează că președintele Vladimir Putin și propaganda Moscovei vor încerca să înfățișeze invazia rusă a Ucrainei ca pe o nouă luptă împotriva fascismului.
Rehearsals for the Victory Day parade in Moscow on May 9. Officers participating in what Russia calls its “special military operation” in Ukraine will be saluting Putin and spectators on Monday. pic.twitter.com/esbI7yCer0
— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) May 7, 2022
Moscova a acuzat în permanență guvernul ucrainean de legături neonaziste - o acuzație pe care Kievul și aliații săi occidentali o resping ferm.
Rușii nu își asumă cu spectacolul de luni, așa că sâmbătă are loc o repetiție generală care implică avioane, blindate, lansatoare de rachete și alte mijloace de luptă cu care regimul de la Kremlin își subliniază forța, transmite BBC.
Foto galerie: Avioane MiG29 într-o formație care compune litera "Z", unul dintre simbolurile invaziei ruse în Ucraina, tanc T-34 din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și rachetă balistică intercontinentală la repetițiile organizate la Moscova în vederea paradei de 9 mai