Antena 3 CNN Externe Papa Francisc și-a început vizita în Ungaria | Liderul de la Vatican a mers cu dificultate, în baston, pe covorul roșu

Papa Francisc și-a început vizita în Ungaria | Liderul de la Vatican a mers cu dificultate, în baston, pe covorul roșu

Andreea Borboros
1 minut de citit Publicat la 11:46 28 Apr 2023 Modificat la 11:49 28 Apr 2023

Primii care au mers înaintea papei au fost doi copii care i-au oferit pâine și sare, într-un gest tradițional de prietenie.

Liderul de la Vatican a rupt o bucată de pâine și a mâncat-o chiar pe covorul roșu.

Aplaudat de cei prezenți, Francisc, în vârstă 86 de ani și care s-a confruntat cu mai multe probleme medicale chiar în perioada Paștelui catolic, s-a folosit de un baston, deplasându-se cu o evidentă dificultate.

Citește și: Papa Francisc vizitează Ungaria și discută războiul din Ucraina cu premierul Viktor Orban

El a discutat câteva minute cu clerici din delegația de întâmpinare, înainte de a se urca într-o mașină de fabricație italiană, pentru a se deplasa la ceremonia oficială de la Palatul Șandor.

După acest moment, liderul de la Vatican are programată o discuție privată cu premierul Viktor Orban.

Ulterior, Francisc va avea, după orele prânzului, o întâlnire cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului diplomatic, în fața cărora va susține primul discurs al vizitei sale. 

Războiul Rusiei în Ucraina va fi un subiect pe agenda discuțiilor suveranului pontif cu autoritățile de la Budapesta.

Premierul ungar este cunoscut pentru relațiile sale apropiate cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

 

×
x close