"În urmă cu câteva zile, m-am întors de la Vatican, unde m-am întâlnit cu Papa Francisc. Papa a primit o scrisoare cu invitaţia preşedintelui Poroşenko şi ne-a spus că va veni în Ucraina. Astfel, vreau să felicit ucrainenii că Papa Francisc, care se roagă pentru pace în ţara noastră, va veni probabil la noi", a declarat Tandit, negociator la centrul serviciului de securitate pentru eliberarea ostaticilor.
Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit cu Papa Francisc sâmbătă şi au discutat, printre altele, despre situaţia din Ucraina. "Am discutat şi despre conflictul din Ucraina; mi-a oferit o foarte mare încurajare să continui să acţionez în mod determinant pentru găsirea unei soluţii", a declarat Merkel, la finalul întâlnirii de 40 de minute.
Ucraina se confruntă cu o criză politică ce a luat amploare în noiembrie 2013, iar protestele din Piaţa Independenţei - soldate cu peste 100 de morţi - au culminat pe 22 februarie 2014 cu înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.
Ca urmare a instituirii unei administraţii prooccidentale la Kiev, Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, iar în estul Ucrainei a izbucnit un conflict separatist, soldat cu peste 5.700 de morţi.